Programul Pandemic pentru Patrule

✨ Vremurile pe care le trăim, ne-au determinat, să ne adaptăm, întrucât este important să fim “Gata Oricând” și să le oferim copiilor și tinerilor noștri activități relevante, astfel încât cercetășia să le fie un sprijin real în această perioadă.
În acest scop, Organizația Națională Cercetașii României, a propus un program educațional pilot ce se va derula pe o durată de două luni și care conține un sistem de activități/ provocări, pentru toate ramurile de vârstă. Aceste activități le oferă cercetașilor un mediu sigur de dezvoltare, luând în considerare limitările generate de COVID-19.
 
✨ În junglă, Mowgli a aflat că este bine să avem grijă de noi și de cei din jurul nostru, în aceste vremuri și pentru că a trecut mult timp de când Baloo nu i-a văzut pe lupișori, a învățat să confecționeze o formă care reproduce imaginea lor. Acestea fiind zise, a dat mai departe provocarea către micii cercetași, care s-au pus pe treabă și au realizat un lupișor (origami).
 
✨ Temerarii au urmat Căile Ținutului, dezvoltându-și cunoștințele despre cercetășie, au inventat un sistem de comunicare codată în cadrul patrulei și au rezolvat diverse probleme.
 
✨ Exploratorii au pășit prin Poarta întâi, descoperind Măiestria Aerului. În lumea avatar, aerul este elementul pe care doar nomazii călugări îl pot stăpâni, și asta numai după ce vor fi învățat să se iubească pe sine, lumea din jur, cu toate cele bune și rele ale sale, și vor fi acceptat că rolul lor este de a îndrepta lucrurile înspre schimbare pozitivă. Astfel, pentru a deschide poarta întâi, eXploratorii trebuie să se inspire din stilul de viață al nomazilor aerului pentru a face diverse fapte bune și a împărți pozitivitate în jur.
 
 
 

Lasă un răspuns