Varful Omu

MUNȚII sunt marile catedrale ale pământului: ziduri de stânci, mozaic de flori, coruri de izvoare, bolta de stele.
 
✨ Exploratorii Dapyx Medgidia, cu rucsacul în spate, au luat potecile la picior, au traversat zone stâncoase, au urcat pe creste înalte și în final au cucerit Vârful Omu (2514 m), cel mai înalt punct din Masivul Bucegi și al șaselea cel mai înalt vârf din Munții Carpați. În față i-a biciuit vântul, iar în spate i-a încălzit soarele. În jur se întindeau peisajele acoperite cu un strat subțire de vegetație. Pe traseu s-a urmat marcajul bandă galbenă ( – ), au trecut pe lângă spatele celebrului Sfinx, iar în zare au observat Releul de pe Vârful Coștila, situat la altitudinea de 2490 metri. Apoi, au grăbit pasul într-un ținut ostil și au străbătut kilometri întregi acoperiți cu pietre și smocuri de iarbă uscată. Zona este vastă și superbă în pustietatea ei. Din loc în loc apăreau clopoțeii, cimbrișorul, garofițele și toporașii de stâncă.
 
✨ S-au odihnit puțin la Cabana Omu (2507 m), aflată la cea mai mare altitudine din România, fiind și cel mai înalt punct locuit permanent din țară, având parte de o priveliște copleșitoare. La întoarcere și-au povestit impresiile și au fost fericiți că au dus la bun sfârșit drumeția, dar cu gândul la următoarea aventură.
 

Lasă un răspuns