Ice Age 2019

O imagine valorează cât o mie de cuvinte! Prin intermediul acestora, vom descrie ceea ce s-a întâmplat în „Ice Age”, campul de iarnă al Grupului Candidat Dapyx Medgidia, care a avut loc în localitatea Bran, în perioada 14-17 februarie 2019.

35 de Cercetași, lupișori (15), temerari (11) și exploratori (9), au avut parte din plin de aventură și provocări, s-au distrat pe cinste și au învățat multe lucruri noi.

În prima zi, cercetașii s-au împărțit pe patrule și au participat la ateliere cercetășești pregătite de către exploratori: orientare cu busola, prim ajutor, istoria cercetășiei, legile cercetașului, Flash Mob cu tematica Ice Age.

A doua zi, s-au pornit în marea aventură urbană, în orașul Bran, având parte de mai multe provocări inedite. Partea a doua a zilei a fost dedicată cuceririi ghețarilor. Cercetașii au realizat un adăpost în zăpadă cu resurse minime, un foc în zăpadă fără surse de aprindere a acestuia, trecerea prin diverse obstacole. Drept recompensă, au primit mult așteptatul săniuș și o bulgăreală zdravănă.

Ziua a treia a debutat cu o activitate susținută de către reprezentanții Jandarmeriei Montane, în care li s-a prezentat echipamentul montan, importanța acestuia, acțiunile în caz de primejdii montane și multe alte lucruri interesante.
Ultima zi a fost dedicată închiderii campului. Deoarece au reușit să supraviețuiască în epoca de gheață și au acumulat atâtea informații noi despre condițiile climatice, fauna și flora perioadei respective, Cercetașii au fost recompensați cu câte un badge.

Pe lângă toate lucrurile învățate în camp, cercetașii au luat cu ei în bagaje zilele petrecute împreună, în care s-au jucat, au alergat, au râs, au cântat și s-au ajutat reciproc.

Mulțumim, pe această cale, Centrului de Odihnă și Recreere al CNE Cernavodă și Jandarmeriei Montane Brasov, pentru toată susținerea acordată!

Gata Oricând!

Lasă un răspuns